Oamenii actualei puteri prezintă revolta românilor drept una împotriva tuturor partidelor politice. E normal să fie aşa: PDL a încercat să se substituie tuturor partidelor politice din România. PDL a ajuns în 2012 să întrupeze visul din 1990 al lui  Silviu Brucan: cel al unui partid unic, FSN, cu mai multe "aripi". PDL nu s-a vrut doar un partid cu mai multe aripi, ceea ce ar fi normal, ci un partid unic cu mai multe aripi.

PDL a trăit de pe urma fagocitării identităţilor politice ale altora. Au alergat şi după ADN-ul liberal, pe care l-au manipulat genetic prin Valeriu Stoica, şi după gena socialistă - prezentă încă în trandafirul din sigla partidului -, şi după sevele dreptei conservatoare sau creştin-democrate, şi după eurosocialism, şi după neoliberalism. În procesul de conglomerare a acestor identităţi, PDL-ul a recurs, ca orice mare corporaţie, la "hostile takeovers", la licitaţii măsluite, la mita în sinecuri, la lansarea de zvonuri pe piaţa politică menite a scădea valoarea acţiunilor adversarului, şi chiar la lovituri de forţă. Naţionaliştii au fost acuzaţi de "legionarism", liberalii au fost acuzaţi de coabitare vinovată cu mogulii sau cu socialiştii, socialiştii au fost denunţaţi ca vârf de conductă a Rusiei lui Putin în România.

Prea puţin a contat că unii dintre oamenii regimului băsist au scris de fapt articole legionare, că PDL-ul a concubinat cu PSD-ul, verişor politic după tatăl FSN-ist, că Băsescu a fost susţinut în campania din 2008 de banii industriei petroliere ruseşti, sau că lideri PDL şi miniştri din guvernul Boc cheamă, pe banii corporaţiilor germane, la lichidarea statului naţional român în favoarea Statelor Unite ale Europei. În bună tactică bolşevică, PDL a acuzat opoziţia sau concurenţa de lucruri pe care le făcea chiar formaţiunea democrat-liberală.

În esenţă, PDL a urmărit să ia locul întregului sistem politic din România, iar regimul Băsescu a fost o uriaşă operaţiune de devalizare a capitalului social şi identităţii tuturor partidelor şi orientărilor politice din România. În mod pervers dialectic, regimul băsist a constat într-un apogeu al politizării şi  o abolire a politicului în acelaşi timp. Politicul a fost declarat "vinovat" şi partidele politice au fost tratate ca ilegitime, ca reprezentând simple interese meschin facţionale care trebuie depăşite în mod tehnocratic sau retrogradate penal. Pe de altă parte, totul, de la miniştri până la portarii de ministere, a fost politizat. Ca să poţi să faci lucrurile pentru care ai vocaţie, trebuie să fii cu ei. Caz în care de fapt îţi compromiţi vocaţia punând-o în slujba unui regim oportunist. Dacă alegi să rămâi vertical, te elimină din joc şi apoi spun că nu eşti bun de nimic. Paradigma prieten-duşman şi dispreţul faţă de adevăratele criterii, obiective, după care poţi discerne şi cultiva valorile a contribuit din plin la eşecul economic şi moral al acestui regim şi deci şi al României.

PDL a adoptat de la bun început paradigma prieten-duşman. Doar prietenii regimului au dreptul la existenţă. Ceilalţi trebuie suprimaţi, simbolic sau din funcţie (vorba lui Caragiale): calomniaţi şi/sau concediaţi. Revolta actuală a românilor e scrisă aşadar în termenii impuşi românilor şi politicii din România chiar de PDL: oricine nu e cu ei trebuie să fie împotriva lor. Românii au sfârşit prin a asimila instinctiv sau explicit postura de inamici ai puterii, de duşmani ai celor care îi tratează ca şi cum ar fi obligaţi să le fie sclavi gudurători.

De aceea, recunosc în actuala revoltă o şansă pentru renaşterea pluralismului politic românesc, pluralism politic care înfloreste pe baza identităţilor politice asumate. Dacă regimul băsist a vrut să abolească politicul, o declaraţie precum cea a lui Crin Antonescu la mitingul din Piaţa Victoriei, cum că liberalii nu vor să confişte identitatea politică a nimănui (nici chiar a celor din Piaţa Universităţii), pentru că liberalii au identitatea lor, e o declaraţie care mă entuziasmează. E o declaraţie care lasă loc de alternative. Crin Antonescu şi PNL au luptat din greu împotriva presiunilor şi samavolniciilor prin care PDL s-a străduit să confişte identitatea dreptei liberale. Deci trag nădejde că dl Antonescu nu va renunţa uşor la un profil politic pentru care a sacrificat multe lucruri.

Identitatea politică bine definită a liberalilor îmi dă posibilitatea şi mie să am identitatea mea. Pot şi eu - anti-neoliberal, interesat mai degrabă de democraţia participativă, de comunitarianism, de economia la scară umană, de statul reprezentativ, de personalismul conservator şi socialismul creştin - să votez acum, în 2012, cu Crin Antonescu în nădejdea că nu va fi un despot în continuă căutare de spaţiu vital. Sper că, în cazul în care Crin Antonescu va călca pe urmele lui Băsescu pentru a cere diminuarea suveranităţii României în favoarea SUE, îi voi putea sta în opoziţie deschisă fără a asista la încercările oamenilor lui de a-mi confisca ideile, de a-mi deturna mesajul sau de a mă compromite prin murdării de presă "intelectuală". Opoziţia, alta decât violentă, faţă de regimul Băsescu era-este imposibilă, pentru simplul motiv că Băsescu şi oamenii lui se vor, ca Partidul pe vremuri, în toate cele ce sunt: ei sunt şi sistemul şi antisistemul. Pluralismul politic - de care fac atât caz unii gangsteri ideologici deprinşi să justifice, în ordinea victoriei lor, toate regimurile - implică existenţa unor identităţi bine definite.

Tocmai de aceea, sfărşitul regimului băsist ar trebui să însemne şi sfârşitul eminenţelor sale cenuşii, al conştiinţelor gri care l-au articulat, justificat, apărat şi impus (i)moral românilor. Domnia oamenilor care sunt sincronic şi diacronic, dar totdeauna în cor, multiculturali pe bani de la Soros, apologeţi ai "Europei albe" pe bani de la nemţi, eurosocialişti azi, neoliberali mâine, detractori ai României vechi şi vânzători de suveniruri cu România veche în acelaşi timp, legionari vânători de legionari, anti-Iliescieni azi care au fost ţuţări iliescieni ieri, vânători de moguli azi care au luat ani de zile bani de la moguli ieri, domnia acestor oameni de paie şi sârmă ghimpată, domnia conştiinţelor cenuşii sau a cârtiţelor trebuie să ia sfârşit.

Nu îi mai lăsaţi în balcoane. Nu le mai cumpăraţi cărţile. Sancţionaţi-le cinismul şi nesimţirea. "Ideile au consecinţe", ne spunea Richard Weaver în anii '50. Din frazele, dispreţuitoare la adresa poporului român, de ieri se nasc deciziile de a strivi în bătaie "viermii" azi. Dacă regimul politic Băsescu a ignorat poporul român, e pentru că şi poporul român a ignorat eminenţele cenuşii ale regimului Băsescu. Omul obişnuit nu înţelege speculaţiile la bursă, dar totuşi acestea îl afectează atunci când ajung să ruineze o economie. Omul obişnuit nu înţelege întotdeauna malversaţiunile cultural-ideologice, dar totuşi acestea îl afectează atunci când ajung să distrugă o naţiune şi să compromită suveranitatea unui stat. Ei nu ne văd pentru că suntem prea jos. Noi nu-i vedem pentru că sunt prea sus. Între noi şi ei, e smogul mizeriei cotidiene. Dar acum ceaţa s-a risipit. I-am prins în flagrant delict de mârlănie la adresa unei întregi naţiuni. Poate că nu le înţelegem ideile, dar am trăit consecinţele ideilor lor. Să nu-i uităm, să-i ţinem minte. Să nu le mai îngăduim să revină pe scara din dos a istoriei, să nu le mai iertăm ascensiunea pe spirala matrapazlâcurilor. Altminteri, vom fi siliţi să o luăm de la capăt. Cenuşiul nu e o culoare. Şi nici vătafii, domni. Iar de arendaşi România nu mai are nevoie.